Scaunele sunt cu spatar inalt, taptate in rosu, iar mesele, aranjate impecabil cu fete de masa albe si sunt foarte apropiate una de alta. Cineva care iubeste simplitatea ar putea aprecia locul drept "un spatiu prea incarcat". Dar mie imi place. Reuseste sa ma rupa de realitatea prezentului, de preocuparile "de afara" si ma determina sa evadez cu gandul spre diverse destinatii. De exemplu, lampile sunt tare ciudate. Sunt aranjate pe pereti pecum niste torte si au aliura acestora. insa acolo unde ar trebui sa fie flacara sunt boluri de sticla lunguiete, de forma acoperisurilor moscheelor turcesti. Bolurile sunt umplute cu nisip, iar inauntru este pusa cate o lumanare. Doua sunt argumentele principale: mesele sunt prea apropiate pentru conversatii confidentiale, iar decorul are darul sa detaseze de prezent si e pacat, cat timp esti acolo, sa nu ramai asa. Ne cufundam in studierea meniului, pe care l-a adus un chelner amabil, cu aspect de om instruit. intr-adevar, mai tarziu il aud vorbind italieneste si englezeste.
Meniul este impresionant de voluminos, iar tanarul chelner ne asigura ca putem comanda ce dorim. Ghinion, insa. La desert am fi vrut portocale flambate cu visine, desemnate in meniu ca fiind "specialitatea bucatarului", dar nu a fost sa fie pentru ca "deocamdata, nu avem nimic cu visine".